Conducerea lui Dnepr Dnepropetrovsk a încercat din greu în ultimele două săptămâni să-l transfere pe fundașul de 21 de ani al Universității Craiova, Valerică Găman. Argumentele erau vârsta jucătorului și perspectiva de a face din internaționalul român de tineret, în scurt timp, un produs de mare valoare. Numai că scandalul dintre Adrian Mititelu (foto dreapta) și Victor Pițurcă pe subiectul Găman a avut consecințe nefaste asupra carierei fundașului central: Dnepr s-a reorientat către Marius Constantin!
Zborul lui Găman spre cantonamentul lui Dnepr de la Marbella s-a tot amânat, deși jucătorul a avut în permanență invitații din partea rușilor. Acesta a avut bilete de avion spre Malaga, via Paris, în fiecare zi, până ieri, când termenul fixat de ucraineni a expirat. Supărați și pe lipsa de profesionalism a lui Adrian Mititelu, care n-a respectat clauza de confidențialitate și a postat pe site-ul clubului oferta lor pentru Găman, șefii lui Dnepr au renunțat definitiv la acesta. De ce Marius Constantin?
În aceste condiții, Dnepr a trebuit să se orienteze către un alt fundaș central, pentru că Nelson Rivas, adus de la Inter pentru a fi titular, nu este pus la punct fizic și este împrumutat doar până în vară. Marius Constantin are și un avantaj față de predecesorul său. În timp ce Valerică Găman ar fi mers la Dnepr în probe, fundașul Rapidului, selecționat constant în ultimul timp la echipa națională, va semna imediat, dacă cele două cluburi se vor înțelege asupra sumei de transfer. Deși o ofertă oficială va ajunge la București abia peste câteva zile, Rapid ar fi anunțat deja că dorește în jur de două milioane de euro în schimbul lui Marius Constantin.
Valerică Găman a avut termen până ieri să se alăture lotului lui Juande Ramos, însă conflictul dintre Mititelu și Pițurcă a făcut să cadă totul. Rapidistul Marius Constantin a devenit astfel noua țintă a lui Dnepr
Marius Constantin
• 26 de ani • 192 de jocuri în Liga I • 4 goluri în Liga I • 13 jocuri pentru naționala U 21 • 5 partide pentru echipa națională
Valerică Găman
• 21 de ani • 87 de jocuri în Liga I • 3 goluri în Liga I • 16 jocuri pentru naționala U 21 • 0 partide pentru echipa națională
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER